Arhive etichetă: plaja

Update: Bebelusul gasit mort la Saint-Tropez. Fericire risipita in valuri.

Descoperirea macabra de marti, pe o plaja din Saint-Tropez, ar avea legatura, conform anchetatorilor, cu disparitia acum 6 zile a unui copil, la Bordighera, in Italia. Mama sa a recunoscut ca ea este cea care l-a inecat.

Natalia Sotnikova, mama micului Semyon, n-a negat nimic. Ea si-a marturisit linistita faptele, fara angoase si fara regret, in fata procurorului italian, Grazia Prandella, insarcinata cu instrumentarea cazului.

Ea a povestit cum s-a derulat teribila noapte in care si-a dus fiul la pierzanie. O istorie teribila, a unei mame in deriva, a unui copil care nu va sarbatori Craciunul alaturi de familie.

Familia rusa, o familie de afaceristi bogati, era cazata la hotelul de 5 stele la Grand Hotel del Mare din Bordighera.

Miercuri, 10 decembrie, pe fondul cresterii unui dinte, micutul Semyon plange si urla. Natalia este convinsa ca da semne de schizofrenie, boala mostenita, dupa spusele ei, de la mama sa. Ea spune ca Semyon avusese mai multe crize de epilepsie si ca nu vroia sa-si vada copilul suferind. Si totusi, niciun simptom de acest fel nu fusese diagnosticat de catre un medic. 

Natalia isi ia copilul, in mijlocul noptii (ea si sotul sau erau cazati in camere diferite), il prinde intr-un port-bebe si pleaca din hotel. Se urca la volanul BMW-ului familiei si conduce pe drumul sinuos dealungul tarmului. Traverseaza San Remo, se opreste in parcarea din fata Carrefour Market-ului situat deasupra plajii Bussana, la iesirea est din San Remo. Camerele de supraveghere vor confirma spusele femeii. Coboara o scara spre plaja, se indreapta spre mare si, cu Semyon in port-bebe, se arunca in mare. Inoata cam 200 de metri, cand isi da seama ca bebelusul sau a murit, il desface din port-bebe, lasandu-l sa pluteasca in voia valurilor, dupa care se intoarce catre mal. „Dorinta de a-mi vedea sotul”, explica ea.

La intoarcerea la hotel, personalul se ingrijoreaza, vazand-o uda si fara copil si alerteaza carabinierii. In camera, ea ii spusese sotului ingrijorat, pe un ton rece: „l-am aruncat in mare”.