Ziua Mondiala de lupta contra Sida, sarbatorita azi, 1 decembrie, ne reaminteste ca aceasta boala face inca victime in intreaga lume. O veste buna vine din sudul Frantei, din Alpii Maritimi: in cateva zile se va incheia prima faza de testari clinice ale unui posibil vaccin, a carei licenta apartine unei firme din Sophia-Antipolis.
Corinne Treger, fondatoarea Biosantech, o micuta firma din Sophia-Antipolis, care nu are niciun angajat, specializata in cercetare medicala prin achizitia unor brevete, este din 2012 proprietara formulei unui posibil vaccin terapeutic anti-sida, pus la punct de Erwann Loret, biolog la CNRS Marsilia.
Potentialul lui Tat-Oyi ( proteina posibil miraculoasa) este atat de promitator, incat autoritatile sanitare au permis sa fie inoculat direct oamenilor. Testele clinice, realizate anul trecut, la Marsilia, pe 48 persoane seropozitive, se vor termina in mijlocul lunii decembrie.
Asteptand rezultatele definitive, pe la sfarsitul lunii februarie-inceputul lui martie, primele semnale sunt bune, dupa Corinne Treger. Incarcatura virala a fost stabilizata la un numar semnificativ dintre pacienti, care au putut opri tri-terapia timp de 2 luni, asa cum prevedea protocolul. Mai trebuie insa optimizat, spune Treger.
Asteptarile de la acest test sunt foarte mari. Daca si alte vaccinuri contra sida sunt studiate in toata lumea, acesta de la Sophia-Antipolis, ar fi singurul eficace pe mai multe tupini ale HIV. Mai sunt desigur multe etape de studiat, pana la fi comercializat. Presedintele Biosantech spera ca noul vaccin va deveni operational in 2018.
Elaiapharm, laboratorul farmaceutic ce a preparat dozele injectate voluntarilor, este tot la Sophia-Antipolis.
In afara vaccinului contra sida, Biosantech, lucreaza si pe alt front, cel putin ingrijorator : febra Ebola. Corinne Treger spune ca vor incepe in curand teste in Guinea Conakry cu un produs care sa inlocuiasca clorul din apa. Este vorba despre un spray care dezinfecteaza la fel de bine, dar care nu are atatea efecte nocive, in special asupra plamanilor, sustine Corinne.